Temperaturi de până la 22 de grade în Capitală, astăzi.Vremea se va menține caldă în jumătatea de sud-est a țării. În restul țării, temperaturi normale pentru această perioadă a lunii.
Cerul va fi mai mult înnorat în centrul, vestul și nordul țării. Vor fi și condiții de ploaie, iar cantitățile de apă o să depășească local 10-15 litri pe metru pătrat, iar pe suprafețe mici, 20 de litri pe metru pătrat.
Cerul va rămâne senin în restul teritoriului, cu unele înnorări în cea de- a doua parte a zilei. Va fi ceață seara, iar vântul o să sufle slab și moderat, cu intensificări temporare în masivele sudice, pe crestele munților, precum și în Dobrogea, pe timpul zilei.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14- 25 de grade Celsius, cele mai mari valori termice se vor înregistra în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4- 12 grade Celsius.
La munte azi temperaturile vor fi ridicate, dar cerul o să se mențină mai mult noros și o să plouă în Carpații Occidentali, în jumătatea de vest a Carpaților Meridonali, în grupele nordice ale Carpaților Orientali și izolat în rest.
Cantitățile de apă o să depășească 10- 15 litri pe metru pătrat, iar local 25- 35 litri pe metru pătrat în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.
Temperaturile maxime o să se încadreze între 14- 21 de grade Celsius. Cele minime între 5- 9 grade Celsius. Vântul o să sufle cu viteză pe crestele înalte ale munților, cu rafale de peste 60 – 70 km/h în Carpaților Meridionali.
Vor fi 12 grade Celsius în Ceahlău Toaca, 13 grade în Stâna de Vale, 15 grade Celisus în Păltiniș, iar în Sinaia 20 de grade.