Vreme caldă astăzi şi în general instabilă în aproapte toată țara.
 
După- amiaza şi seara, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Olteniei, în nordul Munteniei,
la munte, în Banat, Crişana, Maramureş și Transilvania, vor fi perioade cu înnorări accentuate, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină.
 
În intervale scurte de timp sau prin acumulare local cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 30 l/mp.
 
Noaptea probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi mai mare în sud-vest, nord şi în zona montană.
 
Vântul va avea intensificări în estul teritoriului, de scurtă durată asociate ploilor şi vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.
 
La munte vremea va fi relativ caldă, dar şi în general instabilă. În special în cea de- a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, vor fi perioade cu înnorări accentuate, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. Local cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. 
Articolul precedentCod Galben de inundații până la miezul nopții
Articolul următorKim Cattrall revine în rolul Samanthei Jones