Trafic restricționat total în perioada următoare pe DN7 / E81, între Pitești și Râmnicu Vâlcea, pentru camioane și parțial pentru autoturisme.

Începând de miercuri și până la Crăciun se vor efectua lucrări la un pod aflat peste Topolog.

Astfel circulația va fi întreruptă total pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone și parțial pentru restul, începând din 2 noiembrie, între județele Argeș și Vâlcea.

Restricțiile se vor aplica până pe 22 decembrie.

Autoturismele vor putea circula doar pe sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești.

Lucrările presupun și reabilitarea unui pod, de pe Dealul Negru – pe DN7 / E81, peste râul Topolog, în localitatea Milcoiu, județul Vâlcea, în apropiere de Argeș, anunță Compania de drumuri.

Articolul precedent9 vagoane care transportau cărbune au deraiat
Articolul următorS-a încheiat verificarea celor 2.025 de baraje din categoriile C și D