La acest sfârşit de săptămână municipalitatea organizează „Zilele Severinului”, aşa că se anunţă un weekend plin de evenimente pentru severineni. Zdob și Zdub, Ștefan Bănică jr., Voltaj, Mihai Mărgineanu, Feli, Nane sunt vedetele care vor concerta la Drobeta-Turnu Severin.

Locuitorii municipiului au de unde alege, concerte în aer liber, expoziţii, manifestări sportive,  lansări de carte, spectacole de teatru, concurs internațional de caricatură. Evident că de la orice petrecere nu puteau lipsi comercianţii cu mici şi bere, care își vor instala corturile încă de joi  după-amiază pe strada I. C. Brătianu, unde vor avea loc și concertele de muzică populară. Traficul rutier va fi paralizat pe această arteră importantă de circulaţie din municipiul Drobeta Turnu Severin până luni.

Startul manifestărilor se dă vineri, 3 mai a.c., cu începere de la ora 18,30, când pe scena de pe Brătianu vor urca artiștii Ansamblului Profesionist Danubius al Centrului Cultural Nichita Stănescu, după care va avea loc o seară mehedințeană cu Orchestra Lăutarii Mehedințiului a Palatului Culturii Teodor Costescu. Spectatorii îi vor asculta pe îndrăgiții interpreți de muzică populară Angelica Stoican, Niculina Stoican, Petrică Mîțu Stoian, Alina Moți Drăghia, Emilia Dorobanțu, Narcisa Băleanu și mulți alții.

Organizatorii au creat o zonă specială pentru copii la scena de pe strada Crișan, unde vor avea loc o serie de evenimente în zilele de 4 și 5 mai, cu începere de la ora 10,00. Animații stradale, standuri cu pictură pe față, ateliere de creație, concert Trupa Pam-Pam sunt doar câteva din surprizele pregătite pentru cei mici.

Concertele de muzică uşoară vor avea loc la scena amenajată în parcarea hipermarketului Carrefour.  Zdob și Zdub, Ștefan Bănică jr., Voltaj, Mihai Mărgineanu, Feli, Nane sunt câteva din vedetele care vor concerta la Drobeta Turnu Severin, spectacolele fiind programate în intervalul orar 19,00 – 23,00.

Și în Cetatea Medievală vor avea loc ateliere de pictură medieval, spectacol de cântece și dansuri grecești, precum și ateliere handmade

Ca în fiecare an, manifestările se vor închide duminică, la ora 23,30, cu un spectaculos foc de artificii.

 

Articolul precedentMoaştele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah şi ale Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena au ajuns la Severin
Articolul următorPompierii au intervenit în peste 80 de cazuri în minivacanța de Paște și 1 Mai