ANM a emis astăzi alerte Cod portocaliu și galben de vreme severă în mai multe zone ale țării.

Începând din această seară, șase județe intră sub alertă cod portocaliu de ploi torențiale, iar sâmbătă dimineața sub incidența codului vor fi 17 județe.

Astăzi, de la ora 14:00 până la ora 21:00, în zona montană a județelor Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată.

Sunt anunțate averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile pot avea și caracter torențial.

De la ora 21:00 până sâmbătă, ora 9:00, va fi alertă Cod galben în Oltenia, Banat, Crișana și sud-vestul Transilvaniei.

Sunt posibile perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial.

Se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

Tot de vineri seara, ora 23:00 până sâmbătă ora 9:00, județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara se vor afla sub incidența codului portocaliu de ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 30…40 l/mp și, izolat, 50…60 l/mp.

De sâmbătă ora 9:00 până duminică ora 22:00, va fi Cod galben în vestul, sud-vestul și centrul țării și în zona de munte.

Va fi cod portocaliu (sâmbătă la ora 9:00- duminică, ora 22:00), în Vâlcea, Argeș, udețele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

 

Articolul precedentSemenic Enduro dă startul duminică
Articolul următorUn nou record de îmbolnăviri: 799 de cazuri în ultimele 24 de ore