Marți, 3 decembrie, la Pavilionul Multifuncțional din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier a avut loc dezbaterea “De la întuneric spre lumină”, la care au fost invitați să participe parteneri din cadrul Asociației Nevăzătorilor din Romania – Filiala Județeană Mehedinți.
La această întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale, Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Centrului Școlar de Educație Incluzivă “Constantin Pufan”, dar și alți invitați. Un moment aparte l-a constituit programul artistic deosebit oferit de elevii de la “Constantin Pufan”.
Evenimentul s-a încheiat cu partide de șah între oficialități și persoanele cu nevoi speciale.
În anul 1992 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat data de 3 decembrie drept Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități, în semn de solidaritate cu persoanele cu handicap. Convenţia pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a fost ratificată de 153 de ţări, printre care şi România (în anul 2010). Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi este marcată prin evenimente, conferinţe, întâlniri care promovează incluziunea şi eliminarea prejudecăţilor.