60 de familii tinere de severineni au primit locuinţă prin ANL în Drobeta Turnu Severin. Reprezentanții Primăriei Drobeta Turnu Severin au predat marți cheile, după ce la sfârșitul anului a avut loc recepția locuințelor.

Agenția Națională pentru Locuințe a recepționat la sfârșitul anului 2018 un nou bloc la Drobeta Turnu Severin, iar astăzi, 8 ianuarie, Primăria municipiului a predate cheile beneficiarilor. Mulți dintre ei așteaptă de ani buni să primească o locuință, astfel că astăzi erau foarte emoționați.

„Aștept de patru ani această locuință. Locuim la Gura Văii, într-o garsonieră și este foarte greu cu naveta. Aduc copiii de la școală, până se face cald în locuință durează, dar acum se va schimba viața noastră”, a spus Alina Bleujiu.

“Așteptăm această locuință de șapte ani. Ne bucurăm enorm, am locuit cu părinții până într-un apartament cu două camere”, a spus o altă severineancă.

Primăria și-a aluat angajamentul ca până al sfârșitul anului să amenajeze această zonă și să creeze condiții decente de viață locatarilor. Zona a fost curățată de mormanele de gunoi depozitate ilegal, se lucrează la o parcare în fața blocului, se vor amenaja locuri de joacă, terenuri de sport, un părculeț. În momentul de față, lucrările sunt realizate într-un procent de 60 la sută.

„Este un moment important având în vedere că sunt oameni care au depus dosare și de 10-11 ani pentru a obține o locuință ANL. În multe cazuri locuiesc câte două familii într-un apartament de două camere. Am făcut eforturi deosebite ca să putem da în folosință acest bloc, care este început undeva în 2006-2007 și trebuia să fie gata în 2011”, a spus primarul Severinului, Marius Screciu, prezent la momentul predării acestor locuințe către beneficiari.

În momentul de față mai sunt libere 20 de apartamente ANL și mai este în construcție un alt bloc, care este finalizat în procent de 80 la sută.

 

Articolul precedentHram la Biserica Grecescu, fosta catedrală a Severinului
Articolul următorDoi suspecți în cazul crimei înfiorătoare de la Scăpău