Conform datelor Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, în județul Mehedinți, 16 persoane se află în carantină, iar 1.999 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

De la începutul pandemiei au fost confirmate 115 cazuri cu COVID-19, din care 74 persoane au fost vindecate, 28 persoane sunt internate și 13 persoane au decedat. Ultima persoană decedată este un bărbat, în vârstă de 82 ani, care a fost confirmat cu COVID-19 în data de 14.05.2020. a decedat la  data de 2 iunie a.c., având comorbidități: Insuficiență renală cronică dializat, tumora vezicala, HTA, insuficiență cardiacă congestivă, cardiopatie hipertensiva, adenom de prostată.

Până în prezent, 18 cadre medicale (din care 12 vindecate) și 9 persoane din personalul auxiliar (din care 6 vindecate) au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. Dintre acestea, șase cadre medicale și trei persoane din personalul auxiliar se află în acest moment sub supraveghere medicală.

Articolul precedentPeste 700 de misiuni ale poliției pentru combaterea răspândirii Covid-19
Articolul următorS-au făcut probe la Stația de Pompare a Apei de la Pristol