În județul Mehedinți au fost confirmate 82 cazuri cu COVID-19, din care 37 persoane au fost vindecate, 12 persoane decedate, 33 persoane sunt internate. 

Potrivit DSP Mehedinți, 313 persoane se află în carantină, din care 14 persoane au intrat în carantină și 60 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore., iar 313 persoane se află în izolare la domiciliu, din care 26 persoane au intrat în izolare la domiciliu și 17 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore.

Până în prezent, 11 cadre medicale și 6 persoane reprezentând personalul auxiliar au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. Dintre acestea, 3 cadre medicale și o persoană parte din personalul auxiliar se află în acest moment sub supraveghere medicală. 

De la începutul pandemiei, au fost testate 894 persoane (din care 798 probe negative, 82 probe pozitive şi 14 probe în lucru).

Articolul precedentPeste 70 de misiuni ale pompierilor mehedințeni la acest sfârșit de săptămână
Articolul următorForțele de ordine veghează la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse de starea de urgență