Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, s-a întâlnit astăzi, joi – 27 februarie a.c., cu reprezentanții marilor rețele comerciale din Mehedinți.
La întâlnire au participat și viceprimarul Daniel Cîrjan, comisarul șef adjunct Felix Manta de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți și directorul Direcției de Sănătate Publică Mehedinți, Miruna Constantin.
Întâlnirea a avut loc la sediul Instituției Prefectului județul Mehedinți și a vizat o informare cu privire la măsurile de sănătate publică instituite de către Guvern și Ministerul Sănătății în această perioadă.
Între măsurile discutate astăzi, a fost și cea privind evitarea aglomerărilor din magazine.
Reprezentanții marilor centre comerciale au precizat faptul că au pus la dispoziția clienților și angajaților materiale dezinfectante și că au stocuri suficiente de alimente pentru o cerere mai mare din partea clienților.