Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital, duminică dimineaţa, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Cioroboreni din judeţul Mehedinţi.

Potrivit ISU Mehedinţi, în accident au fost implicate două autoturisme.

„Cu puțin timp în urmă, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe raza localității Cioroboreni. La locul evenimentului, au fost mobilizate și trei echipaje SAJ. În urma accidentului, în care au fost implicate două autoturisme, șase persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ. Cei patru adulți și doi copii au suferit diverse traumatisme și au fost transportați, în stare de conștiență, la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident”, arată sursa citată.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 12 iunie 2021
Articolul următorNu scăpăm de vremea rea!