Adrian Zuckerman a fost confirmat miercuri de Senatul american în funcţia de ambasador în România. Au fost 65 de voturi în favoarea lui Zuckerman și 30 împotrivă.

Adrian Zuckerman primise avizul Comisiei de specialitate a Senatului american și urma să fie votat și în plen.

Astfel, Adrian Zuckerman poate să-și preia acum postul de la București, după ce președintele Donald Trump îi va semna scrisorile de acreditare. 

Adrian Zuckerman nu este diplomat de carieră, ci avocat. El s-a născut în România și a emigrat în Statele Unite, cu familia, la vârsta de 10 ani. Este membru al baroului din New York din 1984 și a fost propus pentru funcția de ambasador de președintele Donald Trump.

Vorbește limba română și a declarat la audierile din comisia pentru politică externă din Senat că prin mandatul său va urmări să le răsplătească ospitalitatea americanilor, promovând interesele SUA în România. 

„Dacă voi fi confirmat, voi continua să sprijin eforturile remarcabile ale României în lupta anticorupție”, a declarat Zuckerman în iunie. „Lupta împotriva corupției și sprijinirea independenței justiției sunt vitale pentru prosperitatea și securitatea pe termen lung ale României”, a afirmat viitorul ambasador. 

Votul în Senat în privința lui Zuckerman a suferit o amânare, după ce s-a aflat că Adrian Zuckerman a fost dat în judecată în 2008 pentru hărțuire sexuală de către secretara sa, Jamie Ferrauiola, de la firma de avocatură Lowenstein Sandler, unde el era partener.

Persoanele nominalizate pentru anumite posturi pentru care este nevoie de confirmarea Senatului sunt supuse unui dublu proces de verificare, care include o analiză etică și o investigare aprofundată a trecutului candidatului. 

Propus încă din vara lui 2018, procesul de validare a lui Zuckerman a fost greoi. Casa Albă a trebuit să retrimită nominalizarea lui Adrian Zuckerman noului Senat, format după alegerile din toamna trecută.

Activ în domeniul filantropic şi educaţional, Adrian Zuckerman este membru al consiliului Kids Corp şi face parte din consiliul absolvenţilor New York Law School. Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a obţinut diploma în Drept la New York Law School. 

Articolul precedentS-AU FINALIZAT LUCRĂRILE PE DJ562, ÎNTRE GEMENI ȘI LIMITA CU JUDEȚUL DOLJ
Articolul următorReplici dure între primarul de la Șimian și președintele PSD Mehedinți