Peste 240 mc de material lemnos, în valoare de aproape 79.000 de lei, au fost confiscaţi în primele 9 luni a.c., în urma unor acţiuni desfășurate pe raza județului Mehedinți. Poliţiştii au organizat peste 200 controale  şi au cercetat 37 persoane.

În primele 9 luni ale anului 2018,  efectivele de ordine publică au organizat 225 acţiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, tăierii, prelucrării și valorificării ilegale a materialului lemnos, prevenirii agresiunilor împotriva personalului silvic și a altor fapte prin care se aduc prejudicii fondului forestier.

La activități, pe lângă poliţiştii Serviciului de Ordine Publică și posturile de poliție arondate subunităților inspectoratului au participat şi specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi, I.T.R.S.V. Vîlcea, Garda de Mediu Mehedinţi, I.J.J. Mehedinţi si S.T.P.F. Mehedinţi.

Polițiștii au efectuat 1.101 controale, 857 dintre acestea fiind întreprinse în traficul rutier, 26 în târguri, piețe și oboare, 100 au vizat exploatările forestiere, instalații de debitat materialul lemnos, depozite de masa lemnoasa, iar peste 104 au urmărit alte controale în domeniu.

De asemenea, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 150  de contravenţii, reprezentând încălcări ale prevederilor legale referitoare la stabilirea şi sancţionarea abaterilor silvice, valoarea totală a sancţiunilor aplicate însumând 277.020 lei.

În perioada de referință, au fost sesizate 290 infracţiuni silvice, 29 în mediul urban, iar 261 în mediul rural fiind cercetate 37 persoane.

Totodată, au fost confiscaţi peste 242 mc de material lemnos, în valoare de aproape 79.000 lei de lei, din aceasta, cantitatea de 43 m.c. reprezintă cherestea şi 199 m.c. lemn de foc.

Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor silvice şi identificării persoanelor care se fac vinovate de tăierea şi exploatarea ilegală a materialelor lemnoase.

Articolul precedentSURPRIZA UNUI ORȘOVEAN: S-A TREZIT PESTE NOAPTE DUȘMANUL CONSILIULUI LOCAL
Articolul următorTrei infracțiuni dintr-un foc pentru un tânăr de 28 de ani