SURPRIZA UNUI ORȘOVEAN: S-A TREZIT PESTE NOAPTE DUȘMANUL CONSILIULUI LOCAL

Surpriză de proporții pentru un orșovean! S-a trezit cu un document, venit prin curier, în baza căruia ar fi solicitat dizolvarea Consiliului Local Orșova. După ce și-a revenit din uimire, omul a întors adresa prefectului pe toate părțile. A încercat să înțeleagă cum s-a trezit petent, dacă el nu semnase nimic. Realizând că situația nu este una de glumă, s-a dus glonț la Prefectură și a depus plângere. Cel mai probabil va urma o cercetare penală!

Abia întors acasă de la înmormântarea socrului său, orșoveanul Vasile Nelu Nichescu (video) s-a trezit la ușă cu poștașul. Acesta i-a înmânat o scrisoare care venea, culmea, chiar de la Instituția Prefectului Mehedinți. Neștiind ce onoare dăduse peste el să primească scrisori chiar de la prefectul județului, omul a desfăcut plicul rapid, iar ceea ce a urmat l-a lăsat mut. Prin adresa nr. 10.587 din 15 noiembrie 2018, secretarul municipiului, Marian Boțilă, era înștiințat că trebuie să ia act de sesizarea domnului Nichescu și să verifice dacă se întrunesc condițiile acesteia. Firesc, adresa se trimitea, spre știință, și presupusului petent.

„Dizolvați Consiliul Local!”

Concret, vasile Nichescu s-a trezit ca petent într-o cauză administrativă destul de delicată. Sub semnătura lui, se făcuse o solicitare de dizolvare a Consiliului Local Orșova. În sprijinul solicitărilor, petentul invoca art. 55 alin. 2) din Legea 215/2001, republicată, Legea administrației publice locale. Potrivit acestui articol, „Consiliul local se dizolva de drept: a) În cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv; b) În cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nicio hotărâre”. Doar că orșoveanul nostru susține că el nu a făcut nicio petiție și că altcineva a semnat în numele lui.

Solicită o anchetă penală

Văzând că nu e de glumă, omul a venit la Prefectură și a cerut lămuriri. „Mi s-a adus la cunoștință că am trimis o sesizare în care ceream dizolvarea Consiliului Local, din anumite considerente. Vă aduc la cunoștință că nu am sesizat sub nicio formă Instituția Prefectului”. Mai mult, omul a cerut o copie a falsei sesizări pentru a se putea adresa organelor de cercetare penală. Vă prezentăm un scurt interviu cu Vasile Nichescu, în materialul video atașat. Falsul petent mai spune că va indica organelor de cecetare penal și câțiva posibili suspecți. El mai spuine că adresa semnată în fals s-a făct în sediul Primăriei Orșova.

Nici Prefectura și nici Primăria Orșova nu comentează

Surse din departamentul juridic al Instituției Prefectului certifică existența petiției, dar precizează că sesizarea va fi verificată mai departe, indiferent că a fost semnată sau nu de domnul în cauză. De aemenea, dacă există suspiciunea unui fals și a unui uz de fals omul este liber să se adreseze organelor competente, iar cercetarea penală se face separat. Același lucru spune și secretarul municipiului orșova, Marian Boțilă.

Articolul precedentI-a făcut de râs: managerul spitalului din Orșova a afișat la poartă numele consilierilor care nu ajută instituția
Articolul următorAmenzi de aproape 300.000 de lei pentru delicte silvice în Mehedinți