În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Serviciului și Biroului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor aflați în traversarea părții carosabile prin locuri special amenajate.
În cadrul activităților, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 pentru depășirea limitei legale de viteză, 18 pentru lipsa utilizării centurii de siguranță, iar 4 pentru alte abateri constatate. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 13.775 lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 3 permise de conducere.