Distribuţie OItenia se asigură că personalul cu funcţii esenţiale rămâne operativ şi în siguranţă, prin instituirea de noi soluţii de back-up şi izolare la locul de muncă.

 Începând cu data de 1 aprilie, dispecerii precum şi alte categorii de personal cu rol esenţial în alimentarea cu energie electrică a Olteniei şi parţial Muntenia (judeţele Argeş şi Teleorman) îşi vor desfăşura activitatea în condiţii de izolare la locul de muncă şi/sau adoptând noi reguli de protecţie.

 ”Managementul companiei continuă să aplice toate măsurile de siguranţă disponibile pentru asigurarea sănătăţii angajaţilor săi, dar şi confortul consumatorilor de energie electrică, atât casnici, cât şi cei cu rol special în oprirea răspândirii epidemiei COVID-19 (autorităţi, spitale, unităţi de carantinare etc)”, se arată într-un comunicat de presă al Distribuție Oltenia.

Serviciul de dispecerizare va fi efectuat săptămânal, cu jumătate din personalul disponibil, în condiţii de izolare, la unul dintre sediile aferente activităţii.

Programul dispecerilor va fi de 8 h/tură de serviciu, timp de o săptămână.

”Totodată, operatorul a modificat programul electricienilor astfel încât aceştia să nu lucreze în echipe mai mari de două – trei persoane şi să rămână riguroşi în aplicarea şi respectarea procedurilor de siguranţă impuse de contextul actual (purtarea mănuşilor şi măştilor de protecţie, efectuarea schimbului de tură în spaţii deschise, la distanţe mai mari de 2 metri, dezinfectarea maşinilor, respectiv a zonelor de lucru la începerea turei, renunţarea la folosirea mijloacelor de transport în comun, folosirea echipamentelor de protecţie de unică folosinţă, a ochelarilor de protecţie etc)”. se mai arată în același comunicat.

 

 

 

Articolul precedentUn asistent medical de la Ambulanța Mehedinți, confirmat cu COVID-19
Articolul următorCum să scăpați de amendă dacă ieșiți din casă. Declarația pe propria răspundere, pe telefon! Ghid de utilizare