Societatea SECOM a dat un ultimatum pentru asociațiile de proprietari din Drobeta – Turnu Severin, în urma datoriilor întegistrate de aceștia. Datoria înregistrată este de 4 milioane de lei.

A fost anunțată sistarea furnizării apei potabile, în cazul în care nu se vor achita datoriile pentru acest serviciu.

Societatea a anunțat asociațiile de proprietari cu datorii mari că va începe procesul de sistare al apei potabile.

La unele asociații apa a fost deja sistată, pentru câteva ore, spre memulțumirea locuitorilor care au plătit în timp util.

Și la blocurile ANL sunt datorii. Unul dintre acestea are o datorie de 23.000 de lei, către SECOM.

Autoritățile iau în calcul inclusiv măsura de a nu prelungi contractul de chirie cetățenilor care înregistrează datorii.

„Din păcate, vorbim despre un fenomen care începe să ia amploare. Fac referire nu doar la plata apei potabile, nu se plătește nici căldura. Am discutat cu reprezentanții Direcției de Patrimoniu – trebuie să fim foarte atenți când se prelungesc contractele la ANL. Avem această posibilitate, dacă au datorii și nu își plătesc utilitățile, să nu le prelungim contractul. (…) îi vom acționa în instanță pe cei care înregistrează datorii către utilități. Cei, care locuiesc la ANL, nu se pot plânge de sărăcie, pentru că îi ajută și statul, prin subvenționarea prețului chiriei. Din păcate, din cauza rău platnicilor, suferă și cetățenii care își plătesc, la timp, costurile pentru utilități”- Marius Screciu primarul orașlui Severin

Reprezentanții SECOM spun că sunt de acord cu o eșalonare a datoriilor, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și pentru ca cei care plătesc să nu rămână fără apă potabilă.

 

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentŞoferii care nu îşi plătesc amenzile în termen pot rămâne fără permisul auto
Articolul următorParticule de praf cu origine sahariană deasupra României