Judecătorii Tribunalului Mehedinți au dispus ca trei din membrii grupării infracționale din Eșelnița, care se ocupau cu vânzarea de cannabis, să fie arestați preventiv pentru 30 de zile. Alți doi bărbați au fost arestați la domiciliu.
Răduţa Alexandru Alin, Moacă Daniel şi Jianu Denis Gabriel au fost arestați preventiv pentru cultivare și vânzare de droguri de risc pentru 30 de zile. Împotriva altor doi inculpați în acest dosar, Tomescu Ioan Alexandru zis „Tomiţă” şi Hirt Nicolae Mădălin, magistrații Tribunalului Mehedinți au dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 8 octombrie şi până la data de 6 noiembrie, inclusiv.
În data de 7 octombrie, în urma a 8 percheziții efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinţi împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinţi la Eșelnița, au fost descoperite o cultură outdoor de cannabis, ustensile folosite la întreţinerea şi recoltarea acesteia, precum și muguri de canabis proaspăt culeşi.
A fost descoperită o cultură outdoor de canabis, constituită din plante în diferite stadii de dezvoltare, cu înălţime de aproximativ 2,5 metri, împreună cu echipamentele necesare cultivării.
De asemenea, poliţiştii au ridicat muguri de canabis proaspăt culeşi, aflaţi în diferite stadii de uscare, 12 telefoane mobile, precum şi diferite ustensile folosite la întreţinerea şi recoltarea culturii.