Războiul din Ucraina continuă în cea de-a 665-a zi.

Mai multe drone ruseşti au atacat Kievul în noaptea de marţi spre miercuri, cel puţin două atacuri au vizat oraşul Harkov din vestul Ucrainei, iar nouă persoane au fost rănite în bombardamentele din Herson, în sudul Ucrainei, transmite AFP.

„În timpul bombardării oraşului Herson din această seară de către ocupanţii ruşi, nouă persoane au fost rănite, inclusiv patru copii cu vârste cuprinse între doi şi 13 ani, a indicat pe Telegram primarul oraşului, Roman Mrociko.

Printre aceşti răniţi se numără o mamă şi cei trei copii ai săi, care au fost spitalizaţi, a spus el, adăugând că ceilalţi cinci răniţi au fost trataţi la faţa locului.

Mai multe drone explozive Shahed de fabricaţie iraniană au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, în timp ce se îndreptau spre Kiev, conform şefului administraţiei militare a capitalei, Serhii Popko.

„Conform datelor preliminare, (…) nu sunt victime sau pagube”, a scris el pe Telegram, precizând că acest atac, al cincilea asupra capitalei în luna decembrie, a fost efectuat din Marea Neagră.

Primarul din Harkov, Igor Terehov, a raportat, la rândul său, cel puţin două atacuri în apropierea clădirilor rezidenţiale din oraşul său.”Informaţiile despre victime şi distrugeri sunt clarificate”, a scris el pe Telegram.

Din toamnă, Moscova a intensificat atacurile nocturne împotriva oraşelor ucrainene, într-un moment în care voinţa occidentalilor de a sprijini Ucraina pare să slăbească. 

Articolul precedentRomânia, în topul celor mai mari scumpiri din UE! Creșteri duble față de media altor țări
Articolul următorS-au reluat dezbaterile pe BUGET, în Parlament! Proiectul intră la vot final