Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a demarat la începutul acestei săptămâni ample lucrări de modernizare în Parcul Ostroveni, cunoscut ca şi “Parcul Nucilor” din oraş. Acestea cuprind amenajarea de foișoare, toalete, mobilier urban și iluminat public.

“Urmează să plantăm noi arbori și să refacem spațiul verde. Eu sper ca noua locație să fie gata în maxim două luni. Investiția era una extrem de necesară, mai ales că de aici se pleacă și în traseul auto pentru obținerea permisului, iar zeci de cursanți și instructori așteaptă plecarea în traseu sub cerul liber fără să aibă condiții minime de așteptare”, spune primarul municipiului, Marius Screciu.

Articolul precedent„O zi cu tata”, program de reintegrare în familie a deţinuţilor din Penitenciarul Turnu Severin
Articolul următorCreşte numărul pensionarilor în Mehedinţi