CABINET STOMATOLOGIC LA ȘCOALĂ

Școala Gimnazială „Dimitrie Grecescu” din Drobeta Turnu Severin, cunoscută și sub denumirea de Generală 1, va beneficia, până în toamnă, de un cabinet modern de stomatologie. Acesta va fi amenajat într-o încăpere folosită acum ca arhivă și este posibil datorită unei hotărâri a Consiliului Local.

Municipalitatea din Severin vine cu o veste minunată pentru elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Grecescu”, cunoscută severinenilor ca Școala Generală nr. 1. Este vorba de amenajarea și dotarea unui cabinet stomatologic modern, destinat copiilor și în special elevilor cu posibilități reduse. Ideea a fost pusă în prectică prin aprobarea de către consilierii locali a unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local. Deocamdată s-a pus la dispoziție spațiul necesar și mai trebuie luate câteva avize de la Ministreul Educației. Până în toamnă, când copiii vor reveni în bănci, noul cabinet stomatologic ar trebui să funcționeze și să aibă angajat și un medic de specialitate.

Valoarea investiției suportate de municipalitate se ridică la circa 200.000 de lei, aici fiind incluse reabilitarea încăperii, achiziționarea scaunului special de stomatologie și a aparaturii medicale, precum și angajarea unui medic de specialitate.

Articolul precedentPĂDUREA CRIHALA, DEVASTATĂ DE FURTUNĂ
Articolul următorCampanie de întrajutorare pentru pompierul ars în incendiul de la Eșelnița