Poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali de la PTF Porțile de Fier I au descoperit, cu ajutorul căinelui polițist Nabapa, ascunse într-un autoturism în care se aflau doi cetăţeni români, două  pachete cu 425 grame de substanță  de culoare albă, susceptibilă a fi cocaină.

În Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I din judeţul Mehedinţi, s-au prezentat pentru a intra în ţară în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, doi cetățeni români, în vârstă de 34 de ani și 35 de ani, călătorind cu autoturismul marca BMW, înmatriculat în România.

Este vorba de doi bucureșteni, soț și soție, cărăuși pentru o rețea de traficanți de droguri, care veneau din Italia. Ei se aflau de mai multă vreme în vizorul ofițerilor Antidrog, care aveau cunoștințe despre activitatea lor infracțională. Pe piața neagră un gram de cocaină, drogul VIP-urilor, se vinde cu 100 de euro.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului și persoanelor in cauză.

„Cu ajutorul câinelui polițist Nabapa  au fost descoperite ascunse, în spaţii special amenajate în zona pedalelor și în bordul autoturismului, două pachete cu substanță pulverulentă de culoare albă, susceptibilă a fi cocaina, cu o masă totală de aproximativ 425 grame”, se arată într-un comunicat de presă al STPF Mehedinți.

Substanța va fi trimisă spre analiza la laboratorul de specialitate, iar în cauză se efectuează cercetări de către autoritățile competente, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

 

Articolul precedentProcesiune de Bobotează, în Portul Turnu Severin
Articolul următorSlujbă de sfinţire a apelor la malul Dunării. Un bărbat s-a aruncat în apă după cruce