Peste 1000 de severineni au participat astăzi la slujba de Bobotează în Portul din Drobeta Turnu Severin.Credincioşii s-au instalat cu câteva minute înainte cu recipiente de tot felul, însă nu s-au mai îmbulzit ca în anii trecuţi.

Severinenii s-au adunat azi şi în Portul  din Drobeta Turnu Severin ca să la parte la slujba de sfinţire a apelor, ţinută de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Acesta a binecuvântat mulţimea şi a sfinţit apoi apa din butoaiele pregătite din timp. Părintele a coborât apoi pe malul Dunării unde a aruncat în apă Crucea Bobotezei. Un bărbat s-a aruncat după ea în apele reci ale Dunării.

A devenit deja tradiţie ca în fiecare an la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin să meargă în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari.

După încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, grupurile de preoţi şi credincioşi au plecat în mod organizat de la bisericile din oraş către port. Procesiunea a trecut mai întâi pe la Catedrala episcopală, de unde s-au adăugat alte câteva sute de suflete, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului, care a slujit Sfânta Liturghie la Catedrală, începând cu ora 09.00.

„Suntem foarte bucuroși pentru că acum, la sărbătoarea Bobotezei, Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu ger zilele trecute, dar acum cu un soare foarte frumos. Iată cum sclipește pe albia bătrânului fluviu Dunărea, iar noi slujitori credincioși care am venit cu toții aici plecăm cu inimele pline de bucurie. Vo m folosi apa sfințită a cărei slujbă am oficiat-o aici pe tot parcursul anului și îl rugăm pe Dumnezeu ca 2019 cu ajutorul Lui și cu rugăciunile pe care le săvârșim fiecare dintre noi să fie un an mai bun pentru fiecare familie, pentru bătrâni, pentru tineri. Și mai ales să dăruiască Dumnezeu liniște lăuntrică, dar și pace și să îndăperteze războiul dintre noi , să îndepărteze toată molima, tot ceea ce este dezbinător”, a spus PS Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei.

Odată ajunşi în port, credincioşii au luat parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari, ce a fost săvârşită, începând cu ora 11.30, de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat.

Cu acest prilej au fost sfinţite şi apele fluviului, iar un bărbat s-a aruncat în apă pentru a recupera crucea florală din Dunăre.

“Vin de la Orșova și mă pregătesc de cel puțin șase luni. Nu îmi este frig, Dumnezeu îmi dă putere, iar vremea este destul de frumoasă”, a spus Nicolae Călușeru (47 de ani), care lucrează la Șantierul Naval din Orșova. Omul spune că ține la această tradiție și că în fiecare an se aruncă în Dunăre după cruce.

Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În această zi ortodocşii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Apa sfinţită de Bobotează se bea timp de şapte zile dimineaţa pe stomacul gol.

 

Articolul precedentCâinele polițist Nabapa a găsit peste 400 de grame de cocaină în Vama Porțile de Fier I
Articolul următorO butelie de voiaj a luat foc în balconul unui severinean