Consiliul Județean Mehedinți, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), anunță achiziționarea mijloacelor de supraveghere și intervenție pentru Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Drobeta”.
“În baza Regulamentului de funcționare, împreună cu membrii ATOP, am identificat necesitățile polițiștilor și pompierilor mehedințeni în ceea ce privește logistica și în limita fondurilor alocate de la bugetul Consiliului Județean Mehedinți, s-au achiziționat materiale în valoare de aproximativ 140 000 lei.
(…) echipamentele au fost distribuite în prezența domnului comisar șef Costin Tuică, adjunctul șefului IPJ Mehedinți și a domnului colonel Florentin Dragomir, inspectorul șef al ISU Mehedinți.
Pentru Inspectoratul Județean de Poliție au fost achiziționate 25 kituri complete de supraveghere video a posturilor de poliție din mediul rural, dar și alte materiale electronice ce vor fi utilizate în cadrul Inspectoratului.
În ceea ce privește Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Drobeta”, au fost achiziționați 37 rucsaci pentru stingerea incendiilor, patru bazine de apă cu o capacitate de 1000 litri fiecare, dar și 5 pistoale de refulare.
Chiar dacă îmi doresc să ne confruntăm cu cât mai puține intervenții în caz de incendii, este important ca atunci când este nevoie de intervenția pompierilor, aceștia să aibă mijloace moderne și utile cu care să-și desfășoare activitatea pentru ca pagubele să fie cât mai mici!
Sănătate și mult succes tuturor!”- Aladin Georgescu, președinte Consiliul Județean Mehedinți
Sursa: Realitatea de Mehedinti