Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin găzduiește astăzi, 4 februarie, o întâlnire regională a membrilor voluntari de la două cluburi Leo din Craiova, precum și de la cluburile Leo din Drobeta Turnu Severin și Râmnicu Vâlcea.

„Astăzi are loc un workshop și o întâlnire a cluburilor Leo din regiunea sud-vest a Districtului 124 Leo România. Ținând cont că sunt patru cluburi noi, constituite în urmă cu doi ani sau un an, împreună cu președintele Districtului 124 Leo România am considerat că este necesară o asemenea întâlnire, în care să prezentăm ceea ce înseamnă activitatea Leo la nivel de district în România, la nivel internațional, care sunt oportunitățile pentru voluntarii Leo și, de asemenea, se va face un schimb de experiență între cluburi legat de proiecte. Totodată, li se vor prezenta și proiectele naționale ale Districtului Leo”, a declarat Pompilia Szellner, preşedintele fondator Lions Club Drobeta-Turnu Severin şi secretar al Districtului 124 Lions România.

La eveniment este prezent și Eric Schweighoffer, președintele Districtul LEO 124 România și președintele Leo Club Deva Sarmisegetuza.

Deși sunt înființate de puțină vreme, cele patru cluburi Leo din Oltenia au o activitate bogată și apreciată în comunitățile în care activează.

Articolul precedentUn proiect educațional românesc este model de bune practici democratice în școli în Uniunea Europeană
Articolul următorBărbat descoperit mort într-o prăpastie la Orșova