Cod galben de inundații în nouă județe din țară. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică o atenţionare.

Atenţionarea Cod galben de inundaţii va intra în vigoare la ora 13:00 şi va fi valabilă până la ora 22:00.

Potrivit hidrologilor în intervalul menţionat se pot depăşi Cotele de Atenţie pe anumite râuri din judeţele: Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa. Astfel, vor fi afectate râurile din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte Ac. Pucioasa, Dâmboviţa.

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare duminică, în intervalul orar 16:00 – 20:00, pe unele râuri mici din judeţele Hunedoara şi Alba.

Articolul precedentDublă sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Este Duminica Rusaliilor, dar și Duminica Părinților și Copiilor
Articolul următorTIR derapat în afara părții carosabile, pe DN6, în zona Viaductului Vodița