Consiliul Local a aprobat luni, 8 februarie, înființarea societății comerciale Termoficare Gaz Drobeta, având ca unic asociat Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.

„Așa cum am promis, dupa ce am consultat severinenii și am strâns peste 10.000 de semnături pentru această inițiativă, consilierii PNL alături de cei ai UNPR și PSD au aprobat azi înființarea societății comerciale Termoficare Gaz Drobeta, având ca unic asociat Consiliul Local Drobeta Turnu Severin”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Mehedinți.

Societatea va avea ca obiect de activitate, pe lângă asigurarea agentului termic din iarna 2019 – 2020 a municipiului Drobeta Turnu Severin,  cât și distribuția de gaze, lucrări de realizare a instalațiilor interioare de gaze naturale aferente distribuției din Drobeta Turnu Severin.

În ședinta extraordinară a CL Drobeta Tr Sevrin din data de 12 aprilie a.c., grupul de consilieri liberali va propune spre aprobare soluția liberală pentru extinderea distribuției de gaze din muncipiu.

„Astăzi am făcut primul pas, prin înființarea acestei societăți. Vineri vom propune retragerea concesiunii distribuției de gaze deținută de S.C. Mehedinți Gaz, precum și pasii ce vor urma pentru ca lucrările de extindere să fie continuate și intensificate. Precizăm ca pentru retragerea concesiunii este nevoie de votul a 2/3, din numarul total al consilierilor municipali, respectiv 16, de aceea chemăm alături de noi toți conslierii UNPR, PSD și PMP pentru a realiza acest demers. Severinul merită mai mult decât acestă firmă care trebuia să încheie lucrările încă din 2013”, se mai arată în același comunicat de presă.

 

 

Articolul precedentPRIMĂRIA SEVERIN ȘI-A FĂCUT SOCIETATE DE TERMOFICARE ȘI GAZ
Articolul următorNoi locuri de joacă se vor amenaja la Turnu Severin