Consiliul Județean Mehedinți va sprijini financiar fotbalul mehedințean. Așa au hotărât consilierii județeni, într-o ședință ordinară. De la bugetul județean se vor deconta diverse activități legate de activitatea competițională fotbalistică din Liga a patra și Liga a cincea. Este vorba de cheltuieli legate de arbitraj și transport. Consilierii județeni vor ajuta tinerii fotbaliști și cu echipamente sportive.
Peste 130.000 de lei vor primi din partea Consiliului Județean Mehedinți cele 24 de asociații sportive, afiliate Asociației Județene de Fotbal Mehedinți. De asemenea, fiecare asociație sportivă va primi echipamente sportive. Decizia a fost luată de consilierii județeni, care au votat în unanimitate un proiect destinat ajutorării sportului mehedințean și încurajării activității competiționale. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a luat decizia de a supune aprobării forului legislativ județean un astfel de proiect după ce a discutat cu oamenii de fotbal din județ și după ce aceștia s-au plâns că este din ce în ce mai greu să facă față financiar tuturor competițiilor din Liga a patra, Liga a cincea sau Cupa României. Cel puțin pentru sezonul 2018 – 2019, fotbalul mehedințean, o adevărată pepinieră de talente, va avea liniștea necesară de a se dezvolta armonios.
„În urma discuțiilor purtate cu președintele AJF Mehedinți, cu mare parte din președinții de asociații sportive și cu primarii, am constatat că sportul mehedințean și în special fotbalul avea nevoie de o astfel de susținere pentru că de-a lungul anului mereu aveau probleme cu echipamentul sportiv sau cu privire la plata arbitrajului, atât la seniori, cât și la echipele de tineret și juniori, motiv pentru care v-am propus acest proiect de hotărâre de a aloca bani pentru fotbal. În afară de aceasta, am demarat procedura de achiziție de echipamente sportive pentru fiecare asociație sportive”, a declarant președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Fotbalul mehedințean a dat țării și echipei naționale mari fotbaliști, asta chiar dacă se lucrează în condiții nu tocmai optime. De aici au pleact, de-a lungl vremii, fotbaliști celebri precum Mirel Rădoi, Gabriel Boștină sau Flavius Stoican.