“Cetăți invizibile: Ada Haleh”, sub acest titlu va avea loc o consultare publică la Drobeta Turnu Severin cu scopul de a identifica cele mai eficiente metode prin care patrimoniul „invizibil” poate fi valorificat cultural și turistic.

Consultarea Publică va avea loc miercuri, 17 octombrie, în Pavilionul expozițional din Pădurea Crihala, în Drobeta-Turnu Severin.

Scopul consultării publice este de a identifica cele mai eficiente metode prin care patrimoniul „invizibil” poate fi valorificat cultural și turistic.

Totodată, consultarea publică va constitui un prilej pentru a crea parteneriate în vederea realizării în anul 2019 a unui festival internațional de artă contemporană pe această temă în Drobeta-Turnu Severin.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, în cadrul CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century.

Proiectul CultPlatform_21 este implementat în parteneriat cu 19 organizații din 8 state europene şi este finanţat prin intermediul Programului Transnațional Dunărea. Proiectul îşi propune identificarea patrimoniului ascuns de-a lungul Dunării și valorificarea acestuia prin intermediul artei contemporane și a noilor tehnologii.

Cetatea Ada Kaleh, ce a fost catalogată drept un paradis fiscal al României, a avut o istorie zbuciumată, datorită poziţiei sale strategice, găsindu-se mereu fie sub stăpânirea turcă, fie sub stăpânirea austriacă. După construirea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie de la Porţile de Fier I, Insula Ada-Kaleh a ajuns sub apele Dunării, iar cetatea a fost mutată pe Insula Şimian.

Articolul precedentSeverinean cercetat după ce a comis trei infracțiuni în același timp
Articolul următorCum i-au dispărut unui mehedințean banii din contul bancar