Credincioşii catolici sărbătoresc, duminică, Floriile. Ziua aminteşte de intrarea lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni, cu ramuri de finic și de măslin.

În mod tradiţional, în Duminica Floriilor, Arhiepiscopia Romano-Catolică organiza o procesiune pe străzile Bucureştiului care, anul acesta, nu va avea loc, din cauza pandemiei.

În ziua Floriilor, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi.

În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc.

Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti, apără casa.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Isus.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii.

Articolul precedentMehedinți: Fonduri de la bugetul de stat pentru zonele afectate de calamitățile naturale
Articolul următor4.439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2! Situația în fiecare județ!