Ploi și frig sâmbătă, în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță temperaturi sub normalul perioadei pentru astăzi.

Meteorologii au emis o informare de vreme rea, valabilă până luni dimineața.

Astăzi sunt așteptate ploi, în special în sudul și sud-vestul țării și temperaturi scăzute.

Au fost anunțate precipitații în special în Banat, Oltenia, local în Crișana și pe arii mai restrânse în Transilvania, Muntenia și Dobrogea.

„Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei. La munte, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat și Oltenia 30…35 l/mp. Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în sudul Banatului și pe litoral, cu viteze de peste 60…70 km/h iar local și în regiunile sud-estice, sudice și în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45…60 km/h”, spun meteorologii.

Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 7 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, între 1 și 7 grade.