DE LA BAL, LA SPITAL! LOTUL DE CANOTAJ DIN ORȘOVA, INTOXICAȚI DE LA MASA FESTIVĂ

Sportivii de la secția de canotaj a Clubului Sportiv Şcolar Orșova, au ajuns, duminică dimineaţa, la spital, în stare gravă, după o intoxicație alimentară. Doisprezece tineri, care au avut balul bobocilor, au mâncat aperitiv şi grătar din piept de pui. Unora dintre ei li s-a făcut rău din cauza salamului servit la aperitiv. Sportivii au fost duși iniţial la Spitalul Orşova, apoi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin. 

Nu mai puțin de 60 de sportivi sunt cazaţi la Centrul Olimpic al lotului Naţional de Canotaj de la Orşova, în baza din sudul oraşului. Sâmbătă seară sportivii au avut balul bobocilor, unde spun că au consumat salam la primul fel de mâncare. În scurt timp, doisprezece dintre ei au acuzat dureri puternice de stomac, greţuri şi vărsături, iar starea unora s-a agravat foarte rapid.

„A fost balul bobocilor şi mâncarea nu prea ne-a priit. Am mâncat la noi la bază şi ni s-a făcut rău la toţi. Am mâncat pâine cu salam, cu piept de pui şi am băut şi mult suc şi de asta ni s-a făcut rău”, a declarat unul dintre adolescenţii aduşi la spital.

Aperitivul cu probleme

„Doisprezece s-au simţit rău, unii nu foarte rău, alţii mai rău. Au mâncat aperitiv şi grătar. Se pare că de la aperitivul acela, au acuzat că unul dintre salamuri ar fi fost în neregulă. Din ce am discutat cu personalul care a servit masa, produsele au fost aduse ieri. Ieri le-au cumpărat de la Timişoara. Nu au consumat alcool, în niciun caz! A fost o manifestare cultural artistică, balul bobocilor şi au servit masa normal, deci au avut meniu normal, poate puţin diferit datorită faptului că a fost masă festivă, în sensul că a fost puţin mai bogată”, a spus Cristian Maliş, antrenor la CSS Orşova, baza de canotaj.

„S-au prezentat în urgenţă o serie de doisprezece copii cu greaţă, vărsături, cu stare generală alterată, au fost echilibraţi hidroelectrolitic şi au fost transportaţi la UPU Drobeta Turnu Severin”, a spus doctorul Traian Martinaş – medic la Urgenţa Spitalului Orşova.

Sportivii au fost internaţi la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean și sunt sub o atentă supraveghere medicală şi sub tratament.

Articolul precedentExplozie puternică în locuința unei familii din Turnu Severin
Articolul următorPeste 1.800 materiale pirotehnice confiscate de polițiști la Turnu Severin