DEMITERE CU IZ DE EXECUȚIE LA SPITALUL MUNICIPAL ORȘOVA

Fără a ține seama de consecințele gestului său, primarul Orșovei, Marius Stoica l-a demis pe managerul Spitalului Municipal Orșova, Adrian Cican. Personalul medical este șocat de decizie, la fel ca și pacienții, iar proiectele spitalului sunt puse în pericol.

Decizie inexplicabilă luată astăzi de primarul Orșovei, Marius Simion Stoica! Acesta i-a trimis managerului Spitalului Municipal o adresă prin care îi încetează contractul de management. Cu alte cuvinte, directorul care a modernizat spitalul și care a adus fonduri europene este executat fără scrupule. Motivele invocate în dispoziția de încetare a contractului sunt puerile și fac referire la o așa-zisă gestionare defectuoasă a datoriilor intituției spitalicești. Asta cu atât mai mult cu cât contractual nu avea stipulate criterii de performanță concrete.

„Astăzi am primit o dispoziție a primarului municipiului Orșova prin care dânsul consider că încetează contractual de management pe niște articole care există faptic dar al căror subiect lipsește cu desăvârșire. În primul rând că Spitalul Municipal Orșova nu a avut și nu are arierate, în al doilea rând faptul că eu am un contract de management la care criteriile de performanță au expirat în luna octombrie 2018 și efectiv nu am nici criterii de performanță. Este păcat pentru Spitalul Municipal și pentru oamenii cu care eu până azi am colaborat ca un primar care din păcate a fost ales de orșoveni și nu are abilitățile și capacitățile necesare. Nici nu avea de unde, pentru că în momentul în care la o instituție publică ajunge un paznic, așa se întâmplă. Voi merge în instanță și îmi voi căuta dreptatea!”, a precizat managerul demis al Spitalului Municipal Orșova, Adrian Cican.

După un an și jumătate în care managerul Adrian Cican a adus medici tineri la spital, a investit în secții noi ale spitalului și a pus bazele mai multor proiecte europene de mare anvergură, mulțulmirea din partea primarului Stoica s-a concretizat printr-o demitere scandaloasă. O demitere venită din partea unui primar ales de comunitate care nu înțelege nimic din nevoile comunității. Managerul demis se va adresa intanței de judecată.

Cadrele medicale, convocate în ședință de urgență, după sosirea dispoziției primarului au fost șocate de cele auzite și printer ele se înfiripează idea unui protest. Nici pacienții nu sunt deloc mulțumiți de cele auzite, ba mai mult se arată șocați.

Faptele bune sunt la Orșova, întotdeauna pedepsite exemplar! Iar aceste fapte bune sunt rodul unui efort de medernizare, dotare și profesionalizare a Spitalului Municipal! Pentru asta, inexplicabil, Cican va plăti cu funcția!

„Sunt 8 medici care au venit la acest spital de când sunte eu, 8 medici tineri, sunt investiții de aproximativ 250.000 de euro, făcute din venituri proprii ale Spitalului Municipal Orșova, sunt lucruri de reducere a datoriilor”, a mai declarat ex-managerul Adrian Cican.

Primarul Marius Stoica nu a avut nimic de spus în legătură cu șocantul gest. La Primărie ni s-a spus că e plecat pe teren și că dacă vrem putem să îl așteptăm. Dar nu a mai venit! Ce se va întâmpla la Spitalul Municipal din Orșova, rămâne de văzut! Știm doar că, la acest moment, mai multe proiecte sunt puse în pericol, că medicii și întreg personalul sunt dezolați de zbenguiala politică a primarului Stoica și că Orșova rămâne pe mai departe un oraș blestemat să fie condus de aleși incapabili.

Articolul precedentGREVĂ MINIERĂ LA HUSNICIOARA
Articolul următorPRIMARUL ORȘOVEI COMPROMITE UN PROIECT EUROPEAN DE PESTE UN MILION DE EURO