O informație apărută, zilele trecute, pe o rețea de socializare, a școat opinia publică. Oamenii au fost consternați după ce au citit că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi ar folosi în tratamentul pacienţilor produse veterinare şi aditivi furajeri cumpăraţi de la un depozit cu sediul în Cluj-Napoca. Povestea a generat reacţii dintre cele mai virulente în spaţiul public.

Trăim în 2018 să fim trataţi ca nişte vite! Păcat… Ministerul Sănătăţii ar trebui urgent sesizat şi luate măsurile de rigoare… Inadmisibil”. „Bă, eşti nebun, păi oamenii sunt animale, frate? Nu e posibil aşa ceva!” – Acestea sunt doar câteva dintre comentariile generate de postarea respectivă, ca dovadă că oamenii care au citit-o s-au speriat serios.

Materialul prezentat este, din păcate,o dezinformare crasă. Ideea indusă că produsele cu destinaţie pentru tratamentul animalelor s-ar folosi pe oameni, este cât se poate de falsă. Pe factura fluturată pe internet se poate observa clar că „produsele veterinare şi aditivii” achiziţionaţi nu sunt altceva decât glucoză fabricată de unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume. Pe factura respectivă scrie că este vorba de „Glucoză”, flacon de 500 de ml şi soluţie „Ringer” (Substanța activă: Clorură de sodiu, clorură de potasiu, clorură de calciu. Clasa ATC: Sânge și organe hematopoetice. Substituenți de sânge și soluții perfuzabile. Afecțiuni: echilibrul hidric si electrolitic trebuie menţinut prin administrarea unei cantităţi potrivite de soluţie Ringer direct în sânge, în special dacă aveţi un nivel scăzut al clorurii, dacă sunteţi deshidratat şi pierdeţi apă şi săruri, dacă aveţi pierderi de sânge şi necesitaţi înlocuirea lui pe termen scurt).

Conducerea SJA Mehedinţi demontează dezinformarea

„Acestea sunt produsele care au fost cumpărate de la firma respectivă, după cum se vede este vorba de glucoză. Aceste flacoane de glucoză sunt produse de societăţi farmaceutice de renume şi sunt efectiv pentru uz uman, nu şi pentru uz veterinar. Produsele au fost achiziţionate prin Platofrma de achiziţii electronice a produselor farmaceutice. Există documente care arată că au fost cumpărate doar flacoane de glucoză şi nu produse furajere cum s-a spus pe reţeaua de socializare, iar pe de altă parte, am un document care arată că această firmă care comercializează produse furajere are ca obiect de activitate şi comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice” a declarat doctorul Marin Iorga (foto), directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinţi.

„Fac apel la populaţia judeţului Mehedinţi pentru dezinformarea că Serviciul Judeţean de Ambulanţă ar folosi medicamente pentru tratamentul pacienţilor, altele decât cele pentru uz uman. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi asigură că au fost achiziţionate şi se vor achiziţiona în continuare doar medicamente cu uz uman, pentru tratarea pacienţilor, medicamente cu certificate de conformitate şi calitate corespunzătoare”, a precizat medicul Doina Leuştean, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinţi.

Conducerea ambulanţei va cere o anchetă şi din partea organelor de poliţie, în acest caz de dezinformare, pe care îl consideră deosebit de grav şi care poate avea consecinţe cu privire la încrederea populaţiei în ceea ce priveşte activitatea Salvării.

Articolul precedentDEZINTERES TOTAL PENTRU REFERENDUM, LA MEHEDINȚI
Articolul următorBate vântul prin secțiile de votare din Turnu Severin