Ghenele de gunoi din jurul blocurilor sufocate din nou de deşeuri menajere aduse de locatari, în Orșova.
Problema a fost întâlnită de mai multe ori în orașul din Mehedinți în ultimii ani. Și revine iarăși în aceste zile, spre nemulțumirea cetățenilor.
Și faleza oraşului a fost acoperită de PET-uri, mase plastice și deșeuri, răspândite printre ambarcațiunile și pontoanele vizitate de turiști.
Afectați sunt și sportivii lotului olimpic de canotaj de la Orșova de această situație, neputându- se antrena pe lac.
Cele mai multe deșeuri sunt aduse de râul Cerna care, în timpul viitorilor, le preia din localitățile riverane, acțiunile de colectare nefiind suficiente.
În 2017 orașul a primit o amendă record din cauza gunoaielor.
O jumătate de milion de lei au primit autoritățile pentru că au permis ca oraşul să fie sufocat de gunoaie.
Situaţia a pornit de la un conflict între firma de salubritate şi autorităţile locale, după ce operatorul a încercat să obţină o majorare a tarifelor, iar administraţia a refuzat.
Iar firma nu a mai ridicat deşeurile menajere timp de mai multe săptămâni.
Volumul de deşeuri neridicate de pe raza municipiului Orşova a fost estimat la aproximativ 800 de tone.
Sursa: Realitatea de Mehedinti