Valentin Popescu, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, pierde această funcție, în urma hotărârii definitive pronunțate miercuri de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acesta a pierdut procesul cu ANI, fiind acuzat de conflict de interese.
Agenția Națională de Integritate a constatat că, în calitate de director al instituției, Valentin Popescu a formulat și semnat răspunsul la cererea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Mehedinți (R.A.A.N.), prin care a fost de acord cu încheierea unui Contract de cesiune de creanță între R.A.A.N. Mehedinți și S.C. Energoutilaj Prest-Serv S.R.L. pentru suma de 136.393,58 lei în favoarea acestei societăți comerciale (la care persoana evaluată are calitatea de asociat, iar tatăl său este asociat și administrator).
Totodată, au fost identificate indicii privind săvârșirea de către Valentin Popescu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal, întrucât acesta a acceptat plata sumei de 136.393,58 Lei către S.C. Energoutilaj Prest-Serv S.R.L., prin exprimarea acordului pentru încheierea Contractului de cesiune de creanță, și a semnat ordinele de plată.
Având în vedere aceste aspecte, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Valentin Popescu a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
Valentin Popescu va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.