Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată în seara de 6 octombrie, la ora 22.40,  de o femeie de 49 ani, din comuna Șișești, județul Mehedinți, despre faptul că în jurul orei 15.00, soțul său de 57 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până la momentul apelului.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Izvoru Bîrzii împreună cu Biroul Investigații Criminale, după aproximativ 4 ore, au reușit identificarea bărbatului.

Bărbatul a precizat faptul că a plecat la un teren pe care îl deține în extravilanul localității, iar la întoarcere s-a rătăcit la aproximativ 5 kilometri de domiciliu, în extravilanul comunei Ilovăț, din cauza întunericului.A fost condus la domiciliu.

 

Articolul precedentViceprimarul Daniel Cîrjan: Limitatoare de viteză în jurul unităților de învățământ
Articolul următorBursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți va avea loc în 18 octombrie