Biblioteca ,,I.G.Bibicescu” Mehedinți a marcat astăzi, 27 ianuarie, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, prin organizarea la secția ,,Casa Tineretului” a unei expoziții de carte referitoare la acest eveniment.

27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietică.

Anul acesta, se împlinesc 75 de ani și poate mai mult decât oricând ar trebui să urmăm îndemnul ,, Să ne amintim!” al unei rugăciuni evreieşti, pentru ca tragedia Holocaustului să nu se mai repete niciodată şi oamenii să nu uite ce înseamnă umanitatea.

Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust, „soluţia finală a problemei evreieşti” , cum a fost numit programul de exterminare plănuit şi executat de regimul politic din Germania, condus de Adolf Hitler. Cifra cel mai frecvent notată de istorici este de şase milioane.

Articolul precedentISU Mehedinţi recrutează candidaţi pentru a deveni voluntari în situaţii de urgenţă
Articolul următorÎntrunirea Adunării Eparhiale a Episcopiei Severinului şi Strehaiei