Aproape 4.000 de suine vor fi sacrificate, după ce a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la o fermă din satul Vrancea.

Vineri, 8 mai a.c, a fost convocat în ședință extraordinară Centrul Local de Combatere a Bolilor Mehedinți, pentru dezbaterea planului de măsuri al DSVSA Mehedinți, în cazul unei ferme de creștere și reproducție a suinelor din satul Vrancea (comuna Burila Mare), unde a fost confirmat un focar de pestă porcină. Totodată, a fost convocat și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în vederea aprobării planului de măsuri respectiv.

Se va lua măsura uciderii celor 3.949 de porci din exploatație, după care clădirile destinate adăpostului porcilor și vehiculele care au fost utilizate pentru transportul lor sau transportul carcaselor lor, precum și echipamentul, așternutul pentru animale, gunoiul de grajd susceptibile de a fi contaminate vor fi curățate și dezinfectate.

De asemenea, se va dezinfecta perimetrul exploatației, grajdurile și spațiile unde au fost depozitate furaje, zona administrativă și zona adiacentă exploatației comerciale, combaterea rozătoarelor în interiorul și în jurul fermei.  

 

Articolul precedentAchiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!
Articolul următorVIDEO TIR încărcat cu țigări de contrabandă, depistat de polițiștii de frontieră în Vama Porțile de Fier I