FOCARUL DE PESTĂ PORCINĂ DIN MEHEDINȚI A FOST LICHIDAT, RESTRICȚIILE RĂMÂN

Autoritățile din Mehedinți au anunțat închiderea focarelor de pestă porcină africană de la Gârla Mare. Cu unele excepții, oamenii pot sta liniștiți, dar măsurile de prevenire continuă. Animalele pot fi mișcate doar în interiorul județului, iar comercializarea în târguri și oboare rămâne interzisă.

Cele două focare de pestă porcină africană, confirmate la Gârla Mare, au fost închise după cele 45 de zile necesare, conform legii, de așteptare. În toată această perioadă nu au mai apărut cazuri de mortalitate la porcine, iar evoluția bolii nu s-a manifestat către alte localități ale județului.

Situația conduce, evident, la confirmarea primelor bănuieli ale autorităților din Mehedinți, că boala a fost adusă din alte zone de risc, prin introducerea de efective de animale în cele două focare, depistate în urmă cu aproape două luni. Următoarea etapă este o nouă prelevare de probe, analiza acestora și dacă rezultatul este negativ, nu se mai aplică o mare parte din restricții.

„Având în vedere că în ultimele 45 de zile nu au mai apărut niciun caz de îmbolnăvire sau moarte la porcine, în localitatea Gârla Mare, se ridică restricțiile în zona de protecție și se prelevează probe de sânge pentru examenul de laborator. Cele două focare se declară închise, începând cu data de 1 noiembrie 2019”, a declarat prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

Pericolul nu a trecut

Totuși, județul Mehedinți nu a scăpat încă de codul roșu de pestă porcină, iar în acest sens mișcarea animalelor se poate face doar în interiorul localităților. De asemenea, agenții economici care dețin crescătorii de suine, pot livra carne doar către județele în care codul roșu nu s-a ridicat încă. De asemenea, târgurile și oboarele rămân în continuare închise.

Se pot mișca animale, dar numai în localitate, nu și în alte localități. Județul Mehedinți nu a scăpat încă de acel cod roșu. Agenții economici pot vinde porcii numai din zonă roșie în zonă roșie, deci nu în alte zone”, a precizat medicul specialist din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, dr. Daniel Făiniși.

Pesta porcină africană a fost depistată pentru prima oară în Mehedinți, în localitatea Gârla Mare, la începutul lunii septembrie. La acea vreme, într-o crescătorie ilegală, au fost ucise 50 de suine și s-au luat măsurile specifice. Ulterior, un alt focar a fost depistat în aceeași localitate, într-o fermă la fel de ilegală, deținută chiar de către viceprimarul comunei Gârla Mare, Costel Cîrlig. În cauză s-au deschis și două dosare penale, cu acuzații extrem de grave, printre care și răspândirea de epidemii.

Articolul precedent52 de intervenţii ale pompierilor mehedinţeni la acest sfârșit de săptămână
Articolul următorNOI EVENIMENTE LA CETATEA MEDIEVALĂ ȘI CASTELUL DE APĂ