GENERAL ÎN RETRAGERE AL ARMATEI ROMÂNE, OSANALE PENTRU PREFECTUL DE MEHEDINȚI

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Filiala DECEBAL din Mehedinți a avut parte astăzi de momente festive cu ocazia adunării generale și a zilei filialei. Au fost prezenți rezerviști din județele Dolj și Gorj, dar și din Serbia și Bulgaria. Momentul a prilejuit și o șarjă de osanale ceaușiste la adresa prefectului de Mehedinți, din partea unui general în rezervă al Armatei Române, șeful Filialei ANCMRR Gorj, Ion Bărbulescu. (VIDEO)

Filiala județeană DECEBAL a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere a avut parte astăzi de mai multe momente festive. Este vorba de ziua filialei, Ziua Regimentului 9 Artilerie și Adunarea Generală anuală. Și ca la orice zi festivă, oaspeții de seamă nu aveau cum să lipsească. Au fost prezenți pentru a-i felicita pe rezerviștii mehedințeni, colegii lor din filialele omoloage din județele Dolj și Gorj, dar și rezerviști de asociații similar din Vidin – Bulgaria și Zaicear – Serbia. Prefectul și subprefectul de Mehedinți au fost prezenți și le-au înmânat cadrelor militare în rezervă și retragere plachete și diplome din partea Instituției Prefectului. Evenimentul a debutat în sala mare a Prefecturii, unde oaspeții au fost primiți la nivel înalt și a continuat cu festivitatea propriu-zisă, desfășurată la Palatul Culturii.

Militarii în rezervă sosiți ca oaspeți din județele vecine și din Bulgaria nu au vrut nici ei să rămână datori și i-au oferit, la rândul lor, cadouri simbolice prefectului.

Un moment atât de înălțător, încât ne-a trimis cu gândul în vremurile de mare cinstire a comandantului suprem Ceaușescu a fost oferit de președintele filialei ANCMRR din Gorj, generalul de brigade în retragere Ion Bărbulescu. Acesta l-a umplut de respect pe domnul prefect.

„Dați-mi voie să vă raportez că mă simt mândru când vă văd pe dumneavoastră, întotdeauna, în fața județului Mehedinți. Sunteți un om demn, capabil, atât pentru armată, cât și pentru viața civilă. Vă mulțumesc din suflet că v-am cunoscut de multă vreme și sunteți un prefect de mare credință”, a rostit generalul în poziție de drepți. Mai mult, același personaj i-a oferit prefectului, o diploma cu multe osanale, în numele MApN, neuitând să consemneze și cuvintele „patrie și onoare”.

Articolul precedentDosare penale pentru 55 de mehedințeni prinși furând energie electrică
Articolul următorDeputatul PNL Virgil Popescu: Energia este tot în stare gravă