ISU Mehedinţi, măsuri care să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților.
Pompierii mehedințeni au desfășurat misiuni de recunoaștere și activități de informare preventivă, îndrumare și control la obiectivele de cult din județ pentru a se asigura că sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor și pentru a interveni prompt în cazul producerii unor situații de urgență.
Zilnic, peste 100 de pompieri sunt pregătiți să intervină operativ în sprijinul comunităţilor, dacă situaţia o va impune.
„Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de evenimente nedorite, reamintim cetăţenilor necesitatea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, atât pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, cât și în locuințe.
Persoanele care participă la slujbele religioase trebuie să parcheze autoturismele astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru a fi permisă intervenția autospecialelor de pompieri și să nu împiedice utilizarea hidranților exteriori de incendiu.
Accesul credincioşilor în incinta lăcaşurilor de cult este permis numai în limita capacităţii acestora, cu respectarea distanțării fizice.
Reamintim că purtarea corectă a măștii de protecție, prin acoperirea nasului și a gurii, este obligatorie și în lăcașurile de cult.
În timpul slujbelor religioase, credincioşii trebuie să manifeste prudenţă la utilizarea lumânărilor aprinse, care trebuie ţinute la distanţă faţă de haine şi păr, evitând apropierea acestora de icoane și obiecte de decor care ar putea lua foc.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi copiilor, care trebuie supravegheaţi permanent.
Recomandăm credincioşilor să evite deplasarea cu lumânările aprinse în autovehicule.
La întoarcerea acasă, lumânările sau candelele aprinse trebuie așezate într-un suport incombustibil la distanță față de haine, alte textile sau obiecte de mobilier.
În nicio situație, lumânările sau candelele aprinse nu trebuie lăsate nesupravegheate.
Orice început de incendiu va fi anunţat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.”- ISU Mehedinți
Sursa: Realitatea de Mehedinti