Ca urmare a situațiilor semnalate Inspecţiei Muncii privind existenţa unor cazuri de constrângere financiară sau a unui sistem abuziv faţă de cetăţenii români care optează, prin intermediul agenţiilor de plasare, să lucreze ca îngrijitori de persoane vârstnice în Austria, ITM Mehedinţi atrage atenţia asupra unor aspecte care trebuie avute în vedere de persoanele care optează pentru un loc de muncă în această ţară.

„Este necesar ca, înainte de plecarea din ţară, cetăţenii români, care optează să lucreze ca îngrijitori de persoane vârstnice în străinătate, să se informeze cu privire la condiţiile de muncă oferite de agenţii de plasare români sau străini. De asemenea, este foarte important ca aceştia să cunoască forma de angajare din statul de destinaţie, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia acelui stat”, spune Florian Simcea, inspectorul şef al ITM Mehedinţi.

Pe teritoriul statului austriac, îngrijitorii de persoane îşi desfăşoară activitatea în baza unor „contracte de organizare” încheiate cu agenţia intermediară, dar ca persoane fizice autorizate, ceea ce nu le conferă drepturile ce ar decurge dintr-un contract de muncă. O sursă de informare, cu precădere pentru condiţiile de muncă pe teritoriul statului austriac, este site-ul Ambasadei României în Republica Austria (viena.mae.ro), unde se regăsesc informaţii referitoare la reglementarea activităţii ca lucrător independent şi alte informaţii utile despre dreptul muncii în Austria, încetarea raportului de muncă, prevederi pentru părinți şi copii, asigurarea de şomaj, legea generală privind asigurările sociale, taxe şi scutiri de taxe, legislaţia fiscală, reprezentarea lucrătorilor la întreprindere/instituţie.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în căutarea unui loc de muncă în străinătate, pe site-ul inspectoratelor teritoriale de muncă se regăsesc informaţii utile privind munca în străinătate prin intermediul agenţilor de plasare forţă de muncă.