La Spitalul Municipal Orșova se vor efectua investigații prin RMN. Spitalul Orșova a realizat un parteneriat cu Spitalul Municipal Caransebeș și a obținut un aparat de rezonanță magnetică.
RMN-ul va ajumge în curând la unitatea medicală din Orșova a anunțat reprezentantul unitătii medicale.
La spital va sosi și personal calificat, care să lucreze cu RMN-ul.
În prezent pacienții din această zonă erau nevoiți să meargă zeci de kilometri pentru investigații.
„După ce finalizăm documentațiile necesare transferului acestui aparat, ne gândim la personalul medical aferent – pentru faza de început, până medicii noștri vor obține competențele necesare, vom face contracte de colaborare cu medicii imagiști de la Caransebeș și Timișoara și încercăm să aducem, de la Severin, asistenți medicali, specializați în domeniu.”, a declarat managerul Spitalului din Mehedinți, Adrian Cican
Sursa: Realitatea de Mehedinti