MĂSURI SPECIALE DE PREVENIRE A PESTEI PORCINE, DE CRĂCIUN

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a intrat în alertă și supraveghează cu mare atenție transportul de porcine vii, dar și efectuarea examenului trichineloscopic obligatoriu. Sunt măsuri speciale, luate premergător perioadei Sărbătorilor de Iarnă, perioadă în care porcii sunt sacrificați masiv.

Județul nostru a fost ferit până acum de pesta porcină africană, iar acest lucru confer mehedințenilor liniștea necesară în pragul sărbătirlor de iarnă. În timp ce oamenii își vor sacrifice porcii, la fel ca și în anii precedenți, autoritățile sanitare veterinare sunt acum mult mai atente la circulația și transportul animalelor vii. Operațiunile de acest tip vor fi supravegheate și monitorizate drastic, iar inspectorii și Poliția vor efectua controale în trafic.

Interzis transportul animalelor vii

Faptul că am scăpat de amenințarea pestei porcine africane nu împiedică inspectorii sanitari veterinari să adopte măsuri de prevenție, având în vedere un sezon în care porcul este cel mai căutat animal, iar carnea de porc cea mai plimbată marfă. În aceste condiții, orice transport de animale vii, fără documente clare de proveniență și fără avizul autorităților sanitare veterinare este interzis.

„Nu uităm de pesta porcină africană, iar inspectorii sanitari veterinary vor efectua controale împreună cu Poliția în traffic pentru a verifica condițiile în care se transport animalele vii și documentele de proveniență ale acestor animale. În județ nu avem pestă porcină, dar fac apel la oameni să înțeleagă pericolul și să anunțe orice suspiciune de nerespectarea condițiilor de comercializare a produselor animale și orice transport suspect”, a precizat dr. Irina Zoican (foto), directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți.

Totuși atenția maximă a medicilor veterinari, în această perioadă, se îndreaptă către examenul trichineloscopic al cărnii de porc. Se atrage din nou atenția asupra obligației acestui examen, iar în acest sens, programul circumscripțiilor din subordinea DSVSA a fost prelungit.

Articolul precedentAsociațiile de proprietari din Turnu Severin vor fi luate la bani mărunți
Articolul următorSEVERINUL ȘI CASTELUL ARTELOR PRIMESC RECUNOAȘTERE EUROPEANĂ, LA VIENA