Polițiștii mehedințeni au participat la peste 300 de misiuni specifice atât pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru combaterea răspândirii noului tip de coronavirus.
Astfel, au fost verificate peste 900 de persoane privind modul de respectarea a măsurilor de izolare la domiciliu. De asemenea, au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale dintre care 36 au fost pentru nerespectarea interdictiilor privind restricționarea circulației, valoarea totală fiind de peste 87.000 lei.
73 de patrule mixte ale Jandarmeriei cu Poliția au verificat 77 de persoane aflate în izolare la domiciliu în 20 localități, iar 18 jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea persoanelor către locațiile de carantină, menținerea ordinii publice la 11 locații de carantină. Jandarmii au aplicat 2 sancțiuni în valoare de 7.000 lei În cadrul misiunilor au participat și 31 patrule mixte polițist – polițist de frontieră.
Pompierii mehedințeni au efectuat 21 de misiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, 11 dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare a ambulanțelor SMURD, SAJ, dar și a autospecialelor destinate transportului de persoane și 10 pentru preluarea și transportul unor persoane care au tranzitat județul, au fost plasate în carantină, sau au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 39 de locații, unde se află 73 de persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 11 echipaje de poliție locală, dintre care 8 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație rutieră. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 3/ 2020, în valoare de 8.000 lei.