Mehedinți și Argeș, celebrate de Ministerul Culturii

Mehedinți și Argeș, celebrate de Ministerul Culturii
Tradiții, locuri și oameni emblematici
Mehedinți și Argeș, celebrate de Ministerul Culturii, în aceste zile.
În urma numărătorii, județul cel mai des menționat în comentarii este Mehedinți cu 166 de comentarii, urmat de județul Argeș cu 127 de comentarii.
Așadar, săptămâna aceasta vom aduce în atenția dumneavoastră tradiții, locuri și oameni emblematici din județul Mehedinți, iar având în vedere că județul Argeș a fost menționat în postare cu peste o sută de comentarii, am decis ca săptămâna viitoare să o dedicăm Argeșului.
Având reședința de județ în orașul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți este așezat în partea de Sud-Vest a țării, în regiunea istorică #ȚaraRomânească, la granița cu Serbia și Bulgaria pe malul stâng al Dunării la ieşirea acesteia din defileu.
Istoricului Bogdan Petriceicu Hașdeu subliniază în scrierile sale că ”numele de ”Mehedinți” vine de la ”Mehedinski”, un termen slav desemnând teritoriul din jurul orașului ”Mehadia”, oraș aflat pe teritoriul județului vecin Caraș Severin, la frontieră cu Mehedințiul” (”Istorie Critică a Românilor”).
Unicitatea județului este dată de numeroase puncte de atracție precum: Chipul lui Decebal de la Mraconia, Rezervația Naturală Cazanele Mari și Mici, Parcul Natural Porțile de Fier, Cetatea medievală a Severinului, Palatul Cultural “Theodor Costescu”, Muzeul Regiunii Porților de Fier și multe altele pe care o să vi le prezentăm în cursul acestei săptămâni.- Ministerul Culturii
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 16:08 - Proiectul de buget prezentat de Ministerul Finanțelor a fost avizat favorabil, Ora 17:00, ședință de guvern
- 15:57 - Statele Unite își mențin obiectivele în Iran: „Nu îi vom permite să obțină arma nucleară”
- 15:34 - Moscova transmite un mesaj dur: participarea la operațiunea SUA în Ormuz înseamnă implicare directă în război
- 14:50 - Asigurări de la autorități: stocurile de combustibil depășesc 2 milioane de tone, piața rămâne stabilă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











