NECULAI ONȚANU: „STIMULAREA CONSUMULUI, MODELUL FALIMENTAR AL PSD ȘI ALDE”

Fostul primar PSD de la sectorul 2 al Capitalei, Neculai Onțanu, acuză PSD și ALDE că folosește un model economic falimentar pentru a mima creșterea economică. Este vorba de o stimulare excesivă a consumului și o paralizare a investițiilor.

„Modelul PSD și ALDE este unul falimentar pentru că se vor termina resursele ca atare și atunci nu se vor mai putea asigura nevoile de dezvoltare ale societății. Este un model bazat în exclusivitate pe stimularea excesivă a consumului. Nu se alocă bani pentru investiții, chiar dacă se spune mereu contrariul. În bugetul de stat sunt foarte puțini bani alocați pentru investiții. Societatea românească importă 70 la sută din totalul produselor de consum, în timp ce România ar putea fi o țară exportatoare de produse agricole”, a declarat Neculai Onțanu, la Drobeta Turnu Severin, unde s-a aflat pentru a înființa o filială județean a partidului ADER.

Referitor la autostrăzile care nu se construiesc în România, Onțanu spune că Uniunea Europeană a aprobat un amplu masterplan, pentru care a alocat peste 30 de miliarde de euro, dar pe care Guvernul nu vrea să îi folosească, preferând să caute soluții locale, de investiții de la buget.

Neculai Onţanu a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, al PSD şi UNPR, fiind primar în sectorul 2 al Capitalei timp de patru mandate (2000-2016). În iunie 2016, Neculai Onţanu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la Cristi Borcea, beneficiar al unor drepturi litigioase, pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.

ADER (Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie) s-a înființat în anul 2018 și îi are ca membri fondatori pe Neculai Onţanu (preşedinte), medicul Ioan Gherghina şi Marius Cosmescu, fost membru UNPR sector 2 şi consilier local. Asociația cu același nume, înființată în anul 2016 îl are ca președinte de onoare pe profesorul Mircea Coșea.

Articolul precedentNECULAI ONȚANU VREA 10 LA SUTĂ LA LOCALE ȘI 30 DE PARLAMENTARI, CA SĂ SCAPE GUVERNUL DE ȘANTAJUL UDMR (vezi ce a declarat!)
Articolul următorPrinși în flagrant după ce au sustras un telefon mobil