Sediul Consiliului Județean Mehedinți a fost gazda unei delegații a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia condusă de noul director general, Cătălin Catană, în contextul elaborării Programului Operațional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. 

La întâlnire au participat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, Ioan Giura, din Strehaia, Alexandru Mijaiche de la Vânju Mare și viceprimarul din Baia de Aramă, Mirel Buncianu.

Cu acest prilej au fost prezentate oportunitățile de finanțare pentru exercițiul bugetar viitor și abordarea dezvoltării urbane la nivelul Programului.

„Întâlnirea s-a desfășurat sub forma unei consultări și dezbateri fiind luate în calcul și nevoile din teritoriu pentru perioada următoare.

Avem stabilite obiective pentru exercițiul financiar viitor și vom profita de toate oportunitățile pentru a obține fonduri europene pentru finanțarea lor” a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentUrsula von der Leyen vine joi la București pentru a se întâlni cu președintele Iohannis
Articolul următorAutospeciale și militari din Argeș, Vâlcea și Mehedinți au plecat în același timp spre Suceava