Detașamentul de Pompieri Orșova intervine la această oră pentru scoaterea unui autoturism căzut în fluviul Dunărea, în zona viaductului Șvinița.
Este posibil să existe o victimă în interiorul autoturismului. Este vorba de o femeie în vârstă de 33 de ani, din Moldova Nouă. Sora acesteia a venit la Poliția din Orșova și a precizat că ultima dată a vorbit cu aceasta duminică seară, în jurul orei 20,00.
Scafandrii de la ISU Drobeta au intrat în Dunăre în jurul orei 19,15 şi câteva minute mai târziu au găsit trupul neînsufleţit al femeii în autoturism. Nu au mai fost găsite alte persoane în maşină.
Poliţia urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.